#iloveromania

(tot un articol despre România şi călătorii)

De câţiva ani, weekend-urile nu mai sunt weekend-uri daca nu plec de-acasă. Nu contează unde: să fie un loc primitor şi care să mă facă să mă simt ca acasă. Vara asta am ales România pentru că aici mă simt acasă în orice colţ aş merge. Am ales s-o văd, s-o revăd, să mă bucur de ea şi de locurile care m-au fascinat încă de când eram copil. Am ales s-o văd din maşină şi din tren. Am ales s-o cutreier de la est la vest şi de la nord la sud. Ca să-i simt pulsul şi trăirea. Am reuşit cât de cât şi am văzut o parte din ea.

Vara asta am cutreierat Bucureştiul în lung şi-n lat. Şi tot mai sunt locuri pe care le-am ratat. Sau pe care le-am lăsat pentru vara viitoare.

Am ajuns pentru prima dată în Olt şi, deşi oraşele nu m-au impresionat, am rămas cu gândul la un sătuc cu oameni primitori, tradiţii pe care nu le-am mai întâlnit şi peisaje de-ţi taie răsuflarea. N-am să-i dau numele, dar o să-l recunoaşteţi dacă ajungeţi pe-acolo.

Apoi am avut prima întâlnire cu Delta şi m-a lăsat fără cuvinte. Un loc atât de pur, atât de liniştitor, atât de natural… acolo e Raiul pe Pământ. Am descoperit cu emoţie un colţ de natură prin plimbările liniştitoare cu barca la răsărit şi la apus, prin vizitele la satele localizate pe apă, prin localnicii care ar fi în stare să-ţi povestească toată viaţa lor într-o singură zi şi prin oamenii care chiar sfinţesc locul şi care respectă natura.

De două ori pe an ajung acasă: vara şi iarna, iar revederea din vara asta cu oraşul natal mi-a demonstrat încă o dată că Bucovina e un loc în care nu poţi trăi altfel decât în echilibru. De asta vă puteţi convinge singuri. Şi mai e ceva: aici, dragostea pentru tradiţii şi credinţa sunt mai presus de orice.

Vara asta, cireaşa de pe tort a fost vizita în Timişoara. În interes de serviciu ce-i drept, într-un press trip organizat pentru un client al agenţiei de PR în care lucrez. Am stat trei zile, dar mai mult am cutreierat satele de pe lângă oraş, până la graniţa cu Serbia. Am vizitat oraşul într-o oră: de la Catedrală până la Operă şi înapoi, dar mi-a fost de-ajuns să îmi doresc să mă reîntorc.

Ultima călătorie din vara asta a fost la munte. Până anul trecut, când spuneam „merg la munte”, vizitam Sinaia, Braşov, Predeal sau Poiana Braşov. Niciodată altă staţiune. Vara asta am făcut o excepţie şi am rămas în Buşteni. Platoul Bucegi mi-a demonstrat că încă mai există locuri care au rămas aşa cum le-a lasat Dumnezeu, care parcă au reuşit să păcălească trecerea timpului. Am urcat cu telecabina pentru că am vrut neapărat să văd de sus locurile neumbrite de vreme, dar data viitoare ma bag la un traseu montan.

Următoarea destinaţie: un traseu până la Plaiul Nucului, în octombrie. Ni s-a promis o privelişte de vis, aşa că Buzău County, aştept să văd cum mă impresionezi!

Da, iubesc România şi iubesc faptul că mă face să mă simt ca acasă în orice colţ aş fi. Locurile pe care le-am văzut mă fac să spun cu bucurie: încă mai avem zestre :).

5832b4d24b17872532d9fc3861501923

Anunțuri

Back in time

Am văzut România din mașină, microbuz, autobuz şi tren şi am remarcat de fiecare dată o ţară care străluceşte indiferent de umbrele care au încercat să îi răpească sclipirea. Am văzut de fiecare dată o Românie prea frumoasă pentru numărul mic de oameni care o vizitează, prea relaxantă pentru oamenii care nu au răbdare să privească, prea mândră în ciuda vremurilor care au încercat s-o doboare la pământ. Pur şi simplu mi-a tăiat răsuflarea de fiecare dată când am vazut-o.

Anul ăsta am „plecat la drum” (ca să zic aşa) cu o idee: aleg România. Mi-am propus să merg în locuri pe care nu le-am mai văzut sau să revăd zone de care îmi era dor. Una din destinaţii este Sighişoara – un loc unde istoria s-a reunit cu vremurile noastre, unde cultura română s-a lăsat influenţată de cea maghiară şi germană, unde modestia e la ea acasă. Astea sunt doar puţinele motive care fac din Sighişoara un loc îngheţat în timp, un creuzet de tradiţii şi o părticică de lume care a păcălit trecerea vremii, vorbind cu glorie despre trecut.

Cuvintele sunt de prisos – trebuie sa mergeţi ca să vă convingeţi. Iar pentru că fiecare pas prin Sighişoara înseamnă un pas spre istorie, mai mult ca sigur mă voi întoarce în oraşul legendă. DSCN6920

Travel diary

Întotdeauna mi-a plăcut să călătoresc şi întotdeauna mi-a plăcut să văd locuri noi. Nu ştiu de ce, dar aşa îmi e firea: nu pot sta locului deloc şi trebuie musai să-mi clătesc ochii cu nişte privelişti de poveste. De când am ajuns în Bucureşti nu prea am mai avut timp de vizitat, călătorit şi cercetat locuri şi oraşe. Am zis că Bucureştiul oricum îmi oferă posibilitatea să văd în fiecare zi altceva şi să merg în fiecare zi în alt loc.

Ei bine, după aproape trei ani de stat aici mi-am mai schimbat părerea. Am cam epuizat fiecare parc, fiecare local, fiecare loc frumos de văzut/ loc de distrat şi having fun. Aşa că una din rezoluţiile pentru 2014 a fost ca în fiecare lună să merg într-un oraş nou.

Planurile sunt făcute până la jumătatea anului. Pentru a doua jumătate am tot timpul din lume să mă gândesc. Am început, deci, ianuarie cu ultimele locuri de vizitat în Bucureşti. În februarie destinaţia a fost Braşov. N-am mai mers acolo din copilărie, deşi la pârtie în apropiere de Braşov am tot fost. O zi nu mi-a ajuns să văd tot ce mi-am propus, dar timp să mă reîntorc este. Martie este luna în care voi vedea Sinaia. Nu am avut timp încă să ajung, aşa că am lasat călătoria asta pentru ultimul weekend – sper doar şi vremea să fie prietenoasă. În aprilie voi fi acasă pentru 2-3 zile, timp în care îmi voi vizita bunicii, rudele, prietenii. Ştiţi voi, lucruri basic. Luna mai e luna în care voi ajunge la mare, cel mai sigur în Vamă: distracţie, răsărit, prieteni şi voie bună. În iunie voi merge în Sibiu sau Sighişoara, în funcţie şi de timpul liber care îmi rămâne din cauza licenţei şi a tuturor evenimentelor cu ocazia terminării facultăţii.

Cam aşa stă treaba pentru prima jumătate a anului. În partea a doua a lui 2014, cel mai sigur prin septembrie, vreau să văd neapărat Praga, oraşul meu de suflet. Vreau ca întâlnirea cu Praga să fie gândită îndelung şi să fie planificată ca la carte  Acolo trebuie neapărat să gust din berea cehă, să petrec în cel mai mare club din Europa, să mă plimb pe străzile pavate cu piatră cubică şi să mă conving că Praga este, într-adevăr, oraşul de aur.

large

Dor de ducă

Am citit astăzi un articol aici şi mi s-a făcut dor de acasă. Brusc.

Ca să nu mai spun că mi-e dor de o zi de vară petrecută la ţară, în aer curat şi cu privelişti de poveste. Ceva îmi spune că voi vedea locurile frumoase ale Bucovinei şi voi petrece o zi într-un „colţ de Rai” din ce în ce mai rar.

Aşa e când creştem şi plecăm de acasă…

obcinele-bucovinei-foto-4

Family mini-trip

Avantajul de a locui în inima Bucovinei e că aici chiar ai ce să vezi și ce locuri să vizitezi. E o zonă încărcată de istorie, tradiție și cultură, unde fiecare colț de natură și fiecare locație memorială te minunează.

Cum săptămâna asta aveam drum înspre Târgu Neamț și mi-a zis mama „Aici, aproape, e casa lui Creangă, dacă mai ții minte!” am zis „Casa lui Nică? Vreau s-o revăd!”. Și da, m-a încărcat de emoție și de amintiri din copilărie. Nu știu câți dintre voi ați avut ocazia să vizitați bojdeuca lui Creangă, dar eu mă pot numi o norocoasă că locuiesc atât de aproape de locuri semnificative pentru istoria națională.

Totul e exact așa cum îmi aminteam eu din clasa I când am fost pentru prima dată la casa marelui povestitor. Tot ce am văzut aici nici nu a avut cum să nu mă emoționeze având în vedere că am crescut cu poveștile lui Creangă, iar lumea lui Nică de la Humulești mi-a făcut copilăria mai frumoasă. Am fost numai un zâmbet pe tot parcursul vizitei. Aveam și de ce: lumea copilăriei lui Nică mi-a amintit de poveștile de odinioară.

Fotografiile vorbesc de la sine. Eu sper doar să revin curând aici.

Peaceful state of mind

Întotdeauna când merg undeva, pentru mine răsăritul e un must-see. Dacă nu-l văd, e ca şi cum nu am fost în acel loc. Spun asta pentru că răsăritul e singurul spectacol de care te poţi bucura fără să-ţi rezervi loc în nu ştiu ce tribună sau să cumperi bilete VIP. Răsăritul e o obsesie pentru mine, vreau să-l văd ori de câte ori am ocazia pentru că se spune că în fiecare zi răsăritul e altfel. Are rost să-l ratezi? Nu prea cred.

Cum bineînţeles eu sunt mereu cu camera foto după mine, fac n fotografii când răsare soarele. Vreau să prind fiecare ipostază. Imaginează-ţi plaja la primele ore ale dimineţii, când ziua se îngână cu noaptea, când oamenii aşteaptă cu ochii aţintiţi spre cer să răsară soarele… E minunat!

Iată ce am reuşit să surprind în fotografii zilele acestea:

Şi m-am decis: anul acesta TREBUIE să văd răsăritul iarna. La mare sau nu, vreau să-l văd!