Ouă închistrite după reţeta bunicii

Bucovina mea e ca un vis. De două-trei ori pe an când mă întorc aici, o regăsesc la fel de frumoasă, însă mai primitoare şi cu mai multe poveşti de descoperit.

An de an de Paşti redescopăr tradiţiile din Bucovina. Tradiţii care sunt nemuritoare aici, în zona noastră. Ouăle închistrite după reţeta bunicii reprezintă o tradiţie păstrată cu atâta sfinţenie! Nu cred că voi uita vreodată momentele în care îmi vedeam bunicile ţinând în mână chişchiţa şi trasând cu atâta grijă şi atenţie linii fine, transformând acele ouă în adevărate opere de artă. Timpul a trecut, ele au îmbătrânit, însă încă mai păstrează tradiţia şi, an de an de Paşti, găsesc la ele ouă încondeiate cu multă migală.

Pot spune că sunt o norocoasă. Am avut şi am lângă mine oameni care încă mai cunosc tradiţiile şi care mă captează mereu cu poveşti din Bucovina, făcându-mă să-mi doresc să rămân mai mult aici. Cred că aceşti oameni trebuie iubiţi şi respectaţi mai mult, pentru că ei fac tradiţiile nemuritoare.

PS: Fotografiile sunt de anul trecut. Voi reveni şi cu fotografii din acest an.

Anunțuri

DIY: Colț de vară

Dacă te-ai gândit vreodată cum ai putea să păstrezi mereu vara în camera ta, eu am găsit soluția. Și pentru că întoteauna mi-au plăcut lucrurile unice, vintage și cele create de mine, am realizat,  foarte simplu și ușor, 3 tablouri handmade care îmi vor aduce aminte de vară ori de câte ori le voi privi.

Le-am dat tablourilor și o notă personalizată: am folosit ca element cheie șervețele cu aspecte florale și, în același timp, am vrut să aibă un aer romantic. Iată ce a ieșit:

Ai nevoie de: carton, șervețele cu imprimeuri (poți folosi și fotografii, dar eu am avut la îndemână șervețele), culori, marker, lipici, foarfece, riglă.

Cum procedezi:

Măsori cu atenție cartonul în așa fel încât să-ți iasă tabloul la dimensiunea dorită. Îl tai cu atenție, apoi îl măsori în interior după șervețel (în cazul meu), dar ai grijă să-l decupezi pe interior mai puțin în așa fel încât să îți rămână spațiu pentru a sprijini și lipi șervețelul. După ce decupezi și pe interior, poți începe să colorezi rama sau poți folosi hârtie colorată/ staniol. Cu un marker poți face un contur elegant. La sfârșit potrivești șervețelul cu atenție și gata.

E foarte simplu și elegant. Eu le-am găsit deja locul pentru a doua mea casă de la București.

DIY: Reinventează-ți garderoba

Mai mereu ajung într-un moment în care simt nevoia să dau o altă notă hainelor mai vechi dar la care totuși nu pot renunța. E foarte ușor să recreezi o piesă vestimentară fără să ai nevoie de mult timp sau de multe instrumente. Trebuie doar puțină imaginație și răbdare.

Cum am putea să modificăm hainele? Unii ar spune cu foarfeca. Dar dacă nu te pricepi sub nicio formă la croitorie ci doar la creare pe hârtie, adică să desenezi ideile (cum e cazul meu), poți reinventa unele haine mult mai simplu. Eu am transformat o bluză neagră banală în una specială și diferită.

Ai nevoie de: o bluză simplă, accesorii pentru haine (le găsiți în magazine specializate și se vând la metru), ață și foarfece.

Simplu, nu?

DIY: Vază cu dor de scris

Dintotdeauna mi-au plăcut lucrurile handmade (în special vintage), mi-a plăcut să am lucruri unice şi speciale făcute de mine, inspirate sau nu din reviste, cărţi sau de pe site-uri. Nu prea am avut ocazia să fac ceva handmade care să-mi rămână mie, dar obişnuiesc să fac cadouri personalizate care să le amintească celorlalţi de mine.

Vara asta mi-am propus să creez multe obiecte handmade, în special pentru decorul casei. Mi-am notat toate ideile în agendă şi azi am dat startul – vază cu dor de scris. E o vază care se potrivește cu un buchet de flori de câmp, încadrându-se perfect într-un decor vintage, pe o măsuță handmade și ea, dar făcută de tata, nu de mine.

Vă prezint şi vouă paşii pe care să-i urmați în cazul în care vreți şi voi o astfel de vază.

Ai nevoie de: creioane colorate, un suport rotund (eu am folosit o sticlă de plastic pe care am tăiat-o de la jumătate), un lipici puternic, panglică.

Cum procedezi:

În primul rând aranjezi creioanele într-o anumită ordine, să fie plăcut ochiului. Apoi pregăteşti separat lipiciul şi lipeşti pe rând, cu grijă, fiecare creion. Lasă să se usuce, apoi adaugă panglica şi florile.

Voilà! E mai uşor decât ai fi crezut!