Pentru bătrânul 2015. Şi pentru 2016

Se spune că la finalul anului retrăieşti toate momentele plăcute sau neplăcute. Tragi linie şi socoteşti doza de curaj pe care ai avut-o, inspiraţia de zi cu zi, certurile şi zâmbetele, planurile gândite în cel mai mic detaliu, paşii siguri pe care i-ai făcut spre acel ceva de care doar tu ştii. Iar la final ar trebui să rezulte o dorinţă împlinită. Acea dorinţă pe care ai avut-o în minte în prima secundă a anului.

Dorinţa mea pentru 2015 a fost să am multă linişte sufletească şi un an care să nu mă agite la fel de tare cum o făcuse 2014. Aşa a fost! Momente neaşteptate au mai avut loc. Au predominat cele pline de fericire, dar nici cele cu mai puţine zâmbete şi cu nişte lacrimi vărsate nu m-au ocolit.

Ştiu că depindem de anii care trec prea repede, dar de multe ori prefer să mă opresc din cursa asta nebună şi să mă gândesc măcar câteva minute la ceea ce au adus anii – lucruri bune sau nu -, şi nu la câţi au trecut. Acum, la final de timp adunat în acest 2015, îmi dau seama că a însemnat acelaşi loc #inspiring de muncă, o nouă casă, multe călătorii şi locuri frumoase descoperite, oameni noi şi vechi cu care am învăţat multe – despre ei şi despre mine, situaţii neaşteptate şi imprevizibile prin care am reuşit să mai urc câte-o treaptă.

Cred că în 2016 ar trebui să trăim mai mult prezentul ca să ne putem bucura şi mai mult de fiecare moment al vieţii si să continuăm cu tot ce am făcut bine în 2015. Atât. Iar dacă 2016 va fi cel puţin la fel ca 2015, eu ma declar mulţumită şi fericită. Restul depinde doar de noi.

63628-colorful-lights

Anunțuri

Operaţiunea „bradul de Crăciun”

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine bradul de Crăciun e ca un personaj dintr-o poveste, ca un oaspete mult aşteptat, venit de departe. De mică trăiesc cu gândul ăsta şi tot de-atunci am făcut din împodobitul bradului un adevărat eveniment, ca pentru un musafir special pentru zilele de sărbătoare. Şi circ aş putea spune: totul trebuie să fie ca la carte, iar fiecare ornament trebuie pus la milimetru.

Ei bine, acasă, în Bucovina, tata mergea să cumpere brad pe la jumătatea lui decembrie şi îl împodobeam cu globuri colorate şi bomboane. Dar doar în Ajun, asta era regula. După ani şi ani, la insistenţele noastre, ai mei au cumpărat un brad artificial şi noi podoabe: roşii şi aurii, culorile pe care le tot folosim de-atunci. N-a durat prea mult entuziasmul meu pentru că îmi doream din nou brad natural. Ai mei n-au putut fi clintiţi din loc nici până în ziua de azi. Dar, cum omul nu-i niciodată mulţumit, anul ăsta am pus piciorul în prag şi am mers până la capătul Bucureştiului după bradul copilăriei mele. Şi l-am găsit. Copleşită de bucurie, l-am împodibit încă de pe 1 decembrie cu cele mai simple globuri albe şi figurine de lemn. Ştiu că e prea devreme, dar am vrut ca bradul „Bucharest version”, cum l-am numit, să mă facă să simt că aproape-i Crăciun şi că-s acasă. De atunci îl privesc în toată splendoarea lui în fiecare seară, fără să mă satur. Îmi aminteşte de copilărie şi tare bine-i!

#8daysuntilChristmas

IMG_9552.JPG

Retrospectivă

(Nu, nu am uitat de micul blog. Am revenit şi promit să scriu mai des)

Se spune că la final de an tragi linie şi socoteşti. Socoteşti şi măsori ce ai realizat, de ce promisiuni te-ai ţinut şi pe care nu le-ai respectat. Socoteşti prieteniile pe care le-ai legat, cele pe care le-ai stricat şi cele pe care le-ai menţinut sau le-ai făcut mai puternice. Priveşti înapoi şi calculezi repede în minte, faci regula de trei simplă şi dai verdictul. Tu, pentru tine!

Anul 2014 a fost pentru mine anul cu cele mai multe lucruri neaşteptate. A fost anul în care am plâns cel mai mult, dar şi anul în care am şters de pe obraz multe lacrimi de fericire; anul în care am primit cele mai multe şuturi în fund, dar şi anul în care am făcut mulţi paşi înainte; anul în care am închis uşi în urma mea, dar şi anul în care alte uşi mai mari şi mai promiţătoare s-au deschis; anul în care am reluat legătura cu oameni vechi, dar şi anul în care am cunoscut o mulţime de persoane care au avut şi au un rol important acum; anul în care m-am simţit dată la o parte, dar şi anul în care m-am simţit cea mai apreciată persoană; anul în care mi-a fost dor de aceiaşi oameni. A fost anul pe care l-am început cel mai frumos şi anul pe care am încercat să-l continui la fel.

Şi pentru că toate se întâmplă cu un scop, cred că 2014 a avut un motiv pentru care a venit şi a trecut. Îi mulţumesc lui 2014 că m-a ţinut puternică şi cu capul sus şi îmi doresc să încep 2015 cu zâmbete. Restul ţine doar de noi.

5fd05366998f55c6b3a8aa107c439242

Hristos a Înviat!

Dragii mei, vă doresc să aveţi parte de sărbători frumoase şi liniştite în familie şi să vă bucuraţi de aceste zile sfinte! Ca în fiecare an, eu sper sa păstraţi cât mai mult din esenţa acestei sărbători şi să vedeţi dincolo de lucrurile materiale.

Cât despre mine, am parte de aceleaşi sărbători mult aşteptate şi liniştite alături de oameni cu suflete frumoase într-un ţinut de poveste: Bucovina mea frumoasă.

Hristos a Înviat! Sărbători cu multă lumină vă doresc!

large

My dad, my hero

Tata împlineşte azi 57 de ani. 57 de primăveri, 57 de ani de iubire şi un infinit de zâmbete. El îmi e exemplul în viaţă (alături de mama), el e cel care mereu îmi spune „Va fi bine”, el e cel care a transformat copilăria noastră în cea mai frumoasă perioadă a vieţii, cu cele mai bucuroase momente. El e eroul copilăriei mele şi cred că prin asta am spus totul.

Şi pentru că o parte din sufletul meu e la el, l-am sunat azi la 00:00. Şi a răspuns fericit cu aceeaşi frază pe care o zice în fiecare an de ziua lui, înainte să apuc eu sau sora mea să spunem ceva: „Mulţumesc, gândăceii lui tata!”. Cum să nu-ţi zâmbească sufletul şi cum să nu te simţi mai aproape de acasă? Azi l-am obligat să zâmbească toată ziua. Şi aşa a făcut. Pentru că acel zâmbet m-a făcut şi pe mine să zâmbesc. Şi ieri, şi azi. Mereu.

La mulţi ani, dragă tată! Îţi doresc tot binele din lume şi îţi doresc mulţi, mulţi ani în care să te bucuri de noi! Iar eu îţi mulţumesc că eşti alături de noi şi că exişti!

large

Sfinţişori moldoveneşti

Fiecare zonă are specificul ei, fie că vorbim de mâncare, fie că vorbim de vreun obicei sau tradiţie. La mine acasă, în Fălticeni, în seara de 8 martie există un moment de familie, de tradiţie şi de fericire: mama frământă în acea seară aluatul şi face din el cei mai buni, frumoşi şi pufoşi sfinţişori moldoveneşti: împletiţi, îndulciţi cu miere şi asezonaţi cu nucă. Mucenici de aici, din Sud, nici nu am putut să gust vreodată – sunt mici, cu o zeamă ciudată şi fără pic de tradiţie în spate.

În fiecare an am mâncat de la mama cei mai buni sfinţişori moldoveneşti. Când eram acasă, îi mâncam proaspăt scoşi din cuptor pentru că nu puteam rezista până a doua zi. De trei ani, de când sunt în Bucureşti, am mâncat şi mănânc sfinţişori moldoveneşti când se nimereşte să-mi trimită mama pachet – fie înainte, fie după sărbătoarea celor 40 de Mucenici. Anul ăsta s-a păstrat tradiţia şi am mâncat chiar în ziua de 9 martie cei mai gustoşi sfinţi moldoveneşti făcuţi cu drag de mama. Şi aş putea să spun acelaşi lucru ori de câte ori, cu riscul că m-aş repeta: de la mama am mâncat întotdeauna cei mai gustoşi, pufoşi şi dulci mucenici. După cea mai veche reţetă tradiţională păstrată cu sfinţenie, reţetă pe care nici bunica nu mai ştie de la cine o are…

bc93fb5c389a6916beb7c16b81ef9d21

Primăvara asta vreau să-ntineresc

Anul ăsta e mai mult primăvară în suflet decât afară. Cred că exact de asta aveam nevoie: nu o dimineaţă cu soare, nu mărţişoare, nu flori care se ofilesc repede, nu ciocolată. Aveam nevoie să-mi simt sufletul întinerit.

Primăvara e momentul acela când nu vrei să-ţi mai laşi sufletul să alerge ca un nebun, ci vrei să îl opreşti în loc şi acolo să rămână. Cel puţin pentru o perioadă. Să-l laşi să stea într-un loc şi să întinerească.

Asta vă doresc şi vouă în această primăvară: să întineriţi. Iar azi am să vă oblig să zâmbiţi în fiecare secundă. Pentru că zâmbetele aduc primăvara mai aproape.

large