Thought of the day (2)

It is all about us :).

12549031_795815813878289_2396542656615234524_n

Anunțuri

Pentru bătrânul 2015. Şi pentru 2016

Se spune că la finalul anului retrăieşti toate momentele plăcute sau neplăcute. Tragi linie şi socoteşti doza de curaj pe care ai avut-o, inspiraţia de zi cu zi, certurile şi zâmbetele, planurile gândite în cel mai mic detaliu, paşii siguri pe care i-ai făcut spre acel ceva de care doar tu ştii. Iar la final ar trebui să rezulte o dorinţă împlinită. Acea dorinţă pe care ai avut-o în minte în prima secundă a anului.

Dorinţa mea pentru 2015 a fost să am multă linişte sufletească şi un an care să nu mă agite la fel de tare cum o făcuse 2014. Aşa a fost! Momente neaşteptate au mai avut loc. Au predominat cele pline de fericire, dar nici cele cu mai puţine zâmbete şi cu nişte lacrimi vărsate nu m-au ocolit.

Ştiu că depindem de anii care trec prea repede, dar de multe ori prefer să mă opresc din cursa asta nebună şi să mă gândesc măcar câteva minute la ceea ce au adus anii – lucruri bune sau nu -, şi nu la câţi au trecut. Acum, la final de timp adunat în acest 2015, îmi dau seama că a însemnat acelaşi loc #inspiring de muncă, o nouă casă, multe călătorii şi locuri frumoase descoperite, oameni noi şi vechi cu care am învăţat multe – despre ei şi despre mine, situaţii neaşteptate şi imprevizibile prin care am reuşit să mai urc câte-o treaptă.

Cred că în 2016 ar trebui să trăim mai mult prezentul ca să ne putem bucura şi mai mult de fiecare moment al vieţii si să continuăm cu tot ce am făcut bine în 2015. Atât. Iar dacă 2016 va fi cel puţin la fel ca 2015, eu ma declar mulţumită şi fericită. Restul depinde doar de noi.

63628-colorful-lights

Operaţiunea „bradul de Crăciun”

Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine bradul de Crăciun e ca un personaj dintr-o poveste, ca un oaspete mult aşteptat, venit de departe. De mică trăiesc cu gândul ăsta şi tot de-atunci am făcut din împodobitul bradului un adevărat eveniment, ca pentru un musafir special pentru zilele de sărbătoare. Şi circ aş putea spune: totul trebuie să fie ca la carte, iar fiecare ornament trebuie pus la milimetru.

Ei bine, acasă, în Bucovina, tata mergea să cumpere brad pe la jumătatea lui decembrie şi îl împodobeam cu globuri colorate şi bomboane. Dar doar în Ajun, asta era regula. După ani şi ani, la insistenţele noastre, ai mei au cumpărat un brad artificial şi noi podoabe: roşii şi aurii, culorile pe care le tot folosim de-atunci. N-a durat prea mult entuziasmul meu pentru că îmi doream din nou brad natural. Ai mei n-au putut fi clintiţi din loc nici până în ziua de azi. Dar, cum omul nu-i niciodată mulţumit, anul ăsta am pus piciorul în prag şi am mers până la capătul Bucureştiului după bradul copilăriei mele. Şi l-am găsit. Copleşită de bucurie, l-am împodibit încă de pe 1 decembrie cu cele mai simple globuri albe şi figurine de lemn. Ştiu că e prea devreme, dar am vrut ca bradul „Bucharest version”, cum l-am numit, să mă facă să simt că aproape-i Crăciun şi că-s acasă. De atunci îl privesc în toată splendoarea lui în fiecare seară, fără să mă satur. Îmi aminteşte de copilărie şi tare bine-i!

#8daysuntilChristmas

IMG_9552.JPG

#iloveromania

(tot un articol despre România şi călătorii)

De câţiva ani, weekend-urile nu mai sunt weekend-uri daca nu plec de-acasă. Nu contează unde: să fie un loc primitor şi care să mă facă să mă simt ca acasă. Vara asta am ales România pentru că aici mă simt acasă în orice colţ aş merge. Am ales s-o văd, s-o revăd, să mă bucur de ea şi de locurile care m-au fascinat încă de când eram copil. Am ales s-o văd din maşină şi din tren. Am ales s-o cutreier de la est la vest şi de la nord la sud. Ca să-i simt pulsul şi trăirea. Am reuşit cât de cât şi am văzut o parte din ea.

Vara asta am cutreierat Bucureştiul în lung şi-n lat. Şi tot mai sunt locuri pe care le-am ratat. Sau pe care le-am lăsat pentru vara viitoare.

Am ajuns pentru prima dată în Olt şi, deşi oraşele nu m-au impresionat, am rămas cu gândul la un sătuc cu oameni primitori, tradiţii pe care nu le-am mai întâlnit şi peisaje de-ţi taie răsuflarea. N-am să-i dau numele, dar o să-l recunoaşteţi dacă ajungeţi pe-acolo.

Apoi am avut prima întâlnire cu Delta şi m-a lăsat fără cuvinte. Un loc atât de pur, atât de liniştitor, atât de natural… acolo e Raiul pe Pământ. Am descoperit cu emoţie un colţ de natură prin plimbările liniştitoare cu barca la răsărit şi la apus, prin vizitele la satele localizate pe apă, prin localnicii care ar fi în stare să-ţi povestească toată viaţa lor într-o singură zi şi prin oamenii care chiar sfinţesc locul şi care respectă natura.

De două ori pe an ajung acasă: vara şi iarna, iar revederea din vara asta cu oraşul natal mi-a demonstrat încă o dată că Bucovina e un loc în care nu poţi trăi altfel decât în echilibru. De asta vă puteţi convinge singuri. Şi mai e ceva: aici, dragostea pentru tradiţii şi credinţa sunt mai presus de orice.

Vara asta, cireaşa de pe tort a fost vizita în Timişoara. În interes de serviciu ce-i drept, într-un press trip organizat pentru un client al agenţiei de PR în care lucrez. Am stat trei zile, dar mai mult am cutreierat satele de pe lângă oraş, până la graniţa cu Serbia. Am vizitat oraşul într-o oră: de la Catedrală până la Operă şi înapoi, dar mi-a fost de-ajuns să îmi doresc să mă reîntorc.

Ultima călătorie din vara asta a fost la munte. Până anul trecut, când spuneam „merg la munte”, vizitam Sinaia, Braşov, Predeal sau Poiana Braşov. Niciodată altă staţiune. Vara asta am făcut o excepţie şi am rămas în Buşteni. Platoul Bucegi mi-a demonstrat că încă mai există locuri care au rămas aşa cum le-a lasat Dumnezeu, care parcă au reuşit să păcălească trecerea timpului. Am urcat cu telecabina pentru că am vrut neapărat să văd de sus locurile neumbrite de vreme, dar data viitoare ma bag la un traseu montan.

Următoarea destinaţie: un traseu până la Plaiul Nucului, în octombrie. Ni s-a promis o privelişte de vis, aşa că Buzău County, aştept să văd cum mă impresionezi!

Da, iubesc România şi iubesc faptul că mă face să mă simt ca acasă în orice colţ aş fi. Locurile pe care le-am văzut mă fac să spun cu bucurie: încă mai avem zestre :).

5832b4d24b17872532d9fc3861501923

Back in time

Am văzut România din mașină, microbuz, autobuz şi tren şi am remarcat de fiecare dată o ţară care străluceşte indiferent de umbrele care au încercat să îi răpească sclipirea. Am văzut de fiecare dată o Românie prea frumoasă pentru numărul mic de oameni care o vizitează, prea relaxantă pentru oamenii care nu au răbdare să privească, prea mândră în ciuda vremurilor care au încercat s-o doboare la pământ. Pur şi simplu mi-a tăiat răsuflarea de fiecare dată când am vazut-o.

Anul ăsta am „plecat la drum” (ca să zic aşa) cu o idee: aleg România. Mi-am propus să merg în locuri pe care nu le-am mai văzut sau să revăd zone de care îmi era dor. Una din destinaţii este Sighişoara – un loc unde istoria s-a reunit cu vremurile noastre, unde cultura română s-a lăsat influenţată de cea maghiară şi germană, unde modestia e la ea acasă. Astea sunt doar puţinele motive care fac din Sighişoara un loc îngheţat în timp, un creuzet de tradiţii şi o părticică de lume care a păcălit trecerea vremii, vorbind cu glorie despre trecut.

Cuvintele sunt de prisos – trebuie sa mergeţi ca să vă convingeţi. Iar pentru că fiecare pas prin Sighişoara înseamnă un pas spre istorie, mai mult ca sigur mă voi întoarce în oraşul legendă. DSCN6920

Retrospectivă

(Nu, nu am uitat de micul blog. Am revenit şi promit să scriu mai des)

Se spune că la final de an tragi linie şi socoteşti. Socoteşti şi măsori ce ai realizat, de ce promisiuni te-ai ţinut şi pe care nu le-ai respectat. Socoteşti prieteniile pe care le-ai legat, cele pe care le-ai stricat şi cele pe care le-ai menţinut sau le-ai făcut mai puternice. Priveşti înapoi şi calculezi repede în minte, faci regula de trei simplă şi dai verdictul. Tu, pentru tine!

Anul 2014 a fost pentru mine anul cu cele mai multe lucruri neaşteptate. A fost anul în care am plâns cel mai mult, dar şi anul în care am şters de pe obraz multe lacrimi de fericire; anul în care am primit cele mai multe şuturi în fund, dar şi anul în care am făcut mulţi paşi înainte; anul în care am închis uşi în urma mea, dar şi anul în care alte uşi mai mari şi mai promiţătoare s-au deschis; anul în care am reluat legătura cu oameni vechi, dar şi anul în care am cunoscut o mulţime de persoane care au avut şi au un rol important acum; anul în care m-am simţit dată la o parte, dar şi anul în care m-am simţit cea mai apreciată persoană; anul în care mi-a fost dor de aceiaşi oameni. A fost anul pe care l-am început cel mai frumos şi anul pe care am încercat să-l continui la fel.

Şi pentru că toate se întâmplă cu un scop, cred că 2014 a avut un motiv pentru care a venit şi a trecut. Îi mulţumesc lui 2014 că m-a ţinut puternică şi cu capul sus şi îmi doresc să încep 2015 cu zâmbete. Restul ţine doar de noi.

5fd05366998f55c6b3a8aa107c439242