Dacă începuturile ar dura o veşnicie de-o viaţă

Început, iubire, despărţire, împăcare, despărţire, împăcare, despărţire… Sunt cuvintele cu care ne întâlnim zilnic şi, totuşi, din toată enumeraţia asta, am vrea să păstrăm pentru noi o singură expresie: început de iubire.

De ce? Pentru că nu ne putem imagina sufletul rupt în mii de bucăţele, aşa cum nu ne putem imagina nici inimi frânte. Nu vrem să lăsăm bucăţi de suflet în viaţa altei persoane şi să le ia doar când i se face dor, ca să-şi amintească de iubire; vrem sufletul întreg pentru a putea oferi iubire. Nu vrem să mergem pe stradă privind în gol şi orice gest mărunt să ne facă să avem lacrimi în ochi. Şi nici nu vrem să simţim agonie şi o stare de apăsare sufletească. Nu vrem finaluri nefericite, chiar dacă expresia „până la adânci bătrâneţi” e demult apusă. Nu, nu mai credem în iubiri nemuritoare, dar nici finaluri nu ne dorim, cu atât mai mult finaluri nefericite. Nu vrem să fim treji la 4 dimineaţa ştiind că suntem singuri; preferăm să fim treji o noapte întreagă, dar ştiind că suntem îndrăgostiţi.

Şi din nou: de ce? Pentru că începuturile sunt cele mai frumoase şi am vrea să dureze la nesfârşit. Dacă am avea putere, am păstra toate începuturile iubirilor şi le-am ţine acolo, în suflet, o viaţă şi-o zi. Şi aşa poate am fi mai fericiţi şi mai împăcaţi cu noi înşine. Pentru că aşa am avea pe cineva pe care să-l strângem de gât cu săruturi şi îmbrăţişări. Zi de zi, moment de moment.

dfghgfds

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s